Sunt foarte foarte incantata de un blog pe care l-am descoperit de curand. Se numeste Tightrope Tango si este blogul unei mame de fetita cu diabet. Cu mult talent literar, intr-o engleza foarte eleganta, Michelles Gonzales isi exprima sentimentele pe care le are in legatura cu fata sa mai mica si diabetul. Apare si un al treilea personaj, Scout, care este nedespartit de Sarah fetita dulce, un fel de CGM ...
Michelles este un suflet de o mare delicatete si ca orice mama isi iubeste enorm copila si ar face orice ca diabetul sa nu-i rapeasca nimic din bucuria copilariei.
Iata link-ul:Tightrope Tango
vineri, 23 mai 2014
marți, 13 mai 2014
Diabetul tip 1 la adult
Sunt si eu unul (una) dintre adultii cu diabet tip 1 din Romania. Ma refer aici la persoanele care au capatat acest tip de diabet dupa varsta de 25 de ani sa zicem. Cand nici nu te astepti la asa ceva. Eu l-am facut la 32 de ani. Casatorita de 3 ani, inca fara copii a fost o surpriza mare.
Impactul a fost dur la intalnirea cu diabetul. Gandul ca e pentru toata viata te copleseste. Framantarile in ce priveste viitorul familiei sunt grele. Oare poti avea copii? Oare se transmite? Teama de complicatiile pe care cei din salon le aveau din belsug te da gata. Nu iti vine sa crezi ca tie ti se intampla aceasta. Si totusi....
Lucrurile au mers mult mai lin. M-am imbolnavit si de optimism odata cu diabetul. Mi-am recapatat puterea pe care mi-o pierdusem cu totul in lunile, anul sau cat o fi fost in care nu stiam ca am diabet. Imbolnavit de diabet suna cam dur. Am diabet, este al meu si numai al meu si nu mai pleaca de la mine...Sau poate , cine stie...
Nu stiu daca e mai greu sa faci diabet copil sau cand esti adult. Mi-a fost cel mai greu ca mi-a schimbat viata. Imi placeau si mie dulciurile teribil si inca imi mai plac, desi uneori nu le mai suport. Cred ca daca ceva e intr-adevar mai greu la adult decat la copil este faptul ca trebuie tu si numai tu sa iti porti de grija din prima clipa si pana la sfarsitul vietii. Sa calculezi, sa testezi sa dozezi insulina, sa , sa. Bine, iti sunt alaturi cei dragi, dar munca propriu zisa de autocontrol o faci singur, fara pauza, zi si noapte.
Avantajul este ca iti poti purta de grija cum doresti, decizi pentru tine insuti. Cand esti copil vei mosteni o sanatate asa cum au reusit parintii sa ti-o pastreze prin mari eforturi. Si sper ca toti copii cu diabet sa aiba parte de o ingrijire foarte atenta, pentru a ajunge adulti sanatosi. Teama de hipoglicemii ii poate determina pe parinti sa ii tina pe copilasi pe valori mult prea mari, care in timp, pot avea repercursiuni...
Din fericire au aparut tot felul de unelte care ajuta la buna gestionare a diabetului: glucometre performante, CGM-uri, demipenuri etc.
Astazi diabetul este ca un membru al familiei noastre, un fel de bebelus plangaret care necesita multa ingrijire. Sotul e specialist in tainele diabetului, bebe mare stie sa isi faca insulina in burtica, fara ac desigur cu un pen de Lantus gol... si ravneste macar sa puna mana pe Dexcom. A observat chiar ca mami are un gandac gri pe mana si cred ca planuieste cum ar putea sa pipaie si acest detaliu pentru a rezolva misterul. Sper din tot sufletul sa nu aiba nevoie vreodata de aceste obiecte.
Un alt aspect dificil cand ai tipul 1 este ca esti pus laolalta cu tipul 2 si de multe ori nu ai parte de informatii detaliate pe specificul tipului 1 de diabet. Cred ca ar fi tare bine sa fie medici separati pe fiecare tip de diabet .
Nu are importanta cui ii este mai greu in toata treaba aceasta, important este sa nu ne lasam dominati de diabet, sa stim sa tinem sub control lucrurile.
Un diabet pus la punct, pastrat in tinte, va face mai putine probleme si celui in cauza si familiei sale. Si atentie, Stat Roman, presupune si mai putine cheltuieli pentru dumneata pe viitor. Asa ca fa bine si mai da cateva teste in plus, macar femeilor gravide cu diabet...E vorba si de sanatatea viitorului cetatean care se va naste. Iar de multe ori femeia gravida cu diabet nu poate sa isi continuie munca pe perioada sarcinii datorita conditiei sale speciale.
Testele sunt vitale in sarcina si sunt tare multe pentru ca dozele de insulina se ajusteaza tot tipul iar situatiile care apar sunt neprevazute, impunand testarea deasa. Si nu sunt prea multe femei gravide pe insulina. Asa ca nu ar strica sa primeasca si ele cateva teste gratuite in plus...
Fiecare om este unic si are modul sau de a reactiona si de a trai cu diabet. Pentru mine consider ca a fost o experienta de viata constructiva dar nu as zice nu sa scap candva de diabet. Pana una alta m-as bucura sa am glicemii bune si un diabet...fara complicatii.
Impactul a fost dur la intalnirea cu diabetul. Gandul ca e pentru toata viata te copleseste. Framantarile in ce priveste viitorul familiei sunt grele. Oare poti avea copii? Oare se transmite? Teama de complicatiile pe care cei din salon le aveau din belsug te da gata. Nu iti vine sa crezi ca tie ti se intampla aceasta. Si totusi....
Lucrurile au mers mult mai lin. M-am imbolnavit si de optimism odata cu diabetul. Mi-am recapatat puterea pe care mi-o pierdusem cu totul in lunile, anul sau cat o fi fost in care nu stiam ca am diabet. Imbolnavit de diabet suna cam dur. Am diabet, este al meu si numai al meu si nu mai pleaca de la mine...Sau poate , cine stie...
Nu stiu daca e mai greu sa faci diabet copil sau cand esti adult. Mi-a fost cel mai greu ca mi-a schimbat viata. Imi placeau si mie dulciurile teribil si inca imi mai plac, desi uneori nu le mai suport. Cred ca daca ceva e intr-adevar mai greu la adult decat la copil este faptul ca trebuie tu si numai tu sa iti porti de grija din prima clipa si pana la sfarsitul vietii. Sa calculezi, sa testezi sa dozezi insulina, sa , sa. Bine, iti sunt alaturi cei dragi, dar munca propriu zisa de autocontrol o faci singur, fara pauza, zi si noapte.
Avantajul este ca iti poti purta de grija cum doresti, decizi pentru tine insuti. Cand esti copil vei mosteni o sanatate asa cum au reusit parintii sa ti-o pastreze prin mari eforturi. Si sper ca toti copii cu diabet sa aiba parte de o ingrijire foarte atenta, pentru a ajunge adulti sanatosi. Teama de hipoglicemii ii poate determina pe parinti sa ii tina pe copilasi pe valori mult prea mari, care in timp, pot avea repercursiuni...
Din fericire au aparut tot felul de unelte care ajuta la buna gestionare a diabetului: glucometre performante, CGM-uri, demipenuri etc.
Astazi diabetul este ca un membru al familiei noastre, un fel de bebelus plangaret care necesita multa ingrijire. Sotul e specialist in tainele diabetului, bebe mare stie sa isi faca insulina in burtica, fara ac desigur cu un pen de Lantus gol... si ravneste macar sa puna mana pe Dexcom. A observat chiar ca mami are un gandac gri pe mana si cred ca planuieste cum ar putea sa pipaie si acest detaliu pentru a rezolva misterul. Sper din tot sufletul sa nu aiba nevoie vreodata de aceste obiecte.
Un alt aspect dificil cand ai tipul 1 este ca esti pus laolalta cu tipul 2 si de multe ori nu ai parte de informatii detaliate pe specificul tipului 1 de diabet. Cred ca ar fi tare bine sa fie medici separati pe fiecare tip de diabet .
Nu are importanta cui ii este mai greu in toata treaba aceasta, important este sa nu ne lasam dominati de diabet, sa stim sa tinem sub control lucrurile.
Un diabet pus la punct, pastrat in tinte, va face mai putine probleme si celui in cauza si familiei sale. Si atentie, Stat Roman, presupune si mai putine cheltuieli pentru dumneata pe viitor. Asa ca fa bine si mai da cateva teste in plus, macar femeilor gravide cu diabet...E vorba si de sanatatea viitorului cetatean care se va naste. Iar de multe ori femeia gravida cu diabet nu poate sa isi continuie munca pe perioada sarcinii datorita conditiei sale speciale.
Testele sunt vitale in sarcina si sunt tare multe pentru ca dozele de insulina se ajusteaza tot tipul iar situatiile care apar sunt neprevazute, impunand testarea deasa. Si nu sunt prea multe femei gravide pe insulina. Asa ca nu ar strica sa primeasca si ele cateva teste gratuite in plus...
Fiecare om este unic si are modul sau de a reactiona si de a trai cu diabet. Pentru mine consider ca a fost o experienta de viata constructiva dar nu as zice nu sa scap candva de diabet. Pana una alta m-as bucura sa am glicemii bune si un diabet...fara complicatii.
duminică, 11 mai 2014
A venit Dexcom G4
Saptamana aceasta un mare vis al meu a devenit realitate: am CGM, Dexcom G4. A venit marti , receiverul si transmiterul apoi senzorii a doua zi. Vineri seara am inceput sa port senzorul. Sunt absolut incantata de sistem.
Efortul financiar a fost mare, dar nu se mai putea fara CGM. Teama hipoglicemiilor pe care de mult timp nu le mai pot percepe ma macina prea mult. Si de ar fi fost doar atat, riscul de a face hipoglicemie fara sa simt era cat se poate de concret si dovedit, prin neplacute situatii in care nu am simtit glicemii foarte mici.
Si pentru ca ne mai dorim un copil chiar nu avem de ce sa ne para rau ca am luat acest gadget pentru diabet, acesta fiind principalul motiv pentru care l-am cumparat.
Ei bine, sunt mai incantata de el fata de cum ma asteptam. Iata cateva motive:
Degetele mele sunt extrem, extrem de fericite pentru ca nu mai aveau nici un peticut bun de intepat, fiind captusite cu bataturi de la multimea intepaturilor pe carre le-au suferit. Le voi intepa doar pentru calibrare, care se face de doua ori pe zi, si poate la o eventuala hipoglicemie mai serioasa pentru a fi sigura ca e asa.
CGM-ul nu inlocuieste glucometrul , e specializat pe trenduri. La cat de precise sunt rezultatele din a doua zi cu senzor sunt tentata sa ma bazez pe CGM si inainte de insulina.
Scriu in graba, pentru a pregati masa de seara. Pe blogul Jurnal de diabet voi posta mai detaliat experienta mea cu Dexcom, Dex .
Efortul financiar a fost mare, dar nu se mai putea fara CGM. Teama hipoglicemiilor pe care de mult timp nu le mai pot percepe ma macina prea mult. Si de ar fi fost doar atat, riscul de a face hipoglicemie fara sa simt era cat se poate de concret si dovedit, prin neplacute situatii in care nu am simtit glicemii foarte mici.
Si pentru ca ne mai dorim un copil chiar nu avem de ce sa ne para rau ca am luat acest gadget pentru diabet, acesta fiind principalul motiv pentru care l-am cumparat.
Ei bine, sunt mai incantata de el fata de cum ma asteptam. Iata cateva motive:
- nu m-a durut absolut de loc inserarea senzorului. E foarte bine gandit. Harponul amenintator de unica folosinta cu care se insereaza senzorul doar pare fioros (si ce ditamai acul ascunde in interior, l-a studiat sotul meu)
- nici nu simt ca-l am pe brat , caci acolo l-am plantat, ( multumesc Ioanei si sotului ei, care mi l-a inserat)
- acuratetea a fost neasteptat de buna chiar din primele ore ,20 mg/dl diferenta fata de glucometru -ce-i drept l-am calibrat de mai multe ori, daca tot am testat si cu glucometrul
- display-ul e prietenos si usor de urmarit
- si nu in ultimul rand, chiar aduce comfortul enorm al eliberarii de o mare grija, a se citi teama: aceea a hipoglicemiilor, si de ce nu grija de a urmari trendurile.
- astazi, a doua zi, chiar a fost chit pe chit cu glucometrul, hai cu 2-3 puncte diferenta, dar si glucometrul ar da fata de el insusi diferente, la testari consecutive
- alarmele sunt usor de sesizat , dar in acelasi timp discrete, adica beep -beeep si apoi te lasa in pace, insa m-au trezit din somn, ceea ce m-a bucurat. Am sarit la primul beeep. Se pot regla ca intensitate si ca mod de atentionare.
Degetele mele sunt extrem, extrem de fericite pentru ca nu mai aveau nici un peticut bun de intepat, fiind captusite cu bataturi de la multimea intepaturilor pe carre le-au suferit. Le voi intepa doar pentru calibrare, care se face de doua ori pe zi, si poate la o eventuala hipoglicemie mai serioasa pentru a fi sigura ca e asa.
CGM-ul nu inlocuieste glucometrul , e specializat pe trenduri. La cat de precise sunt rezultatele din a doua zi cu senzor sunt tentata sa ma bazez pe CGM si inainte de insulina.
Scriu in graba, pentru a pregati masa de seara. Pe blogul Jurnal de diabet voi posta mai detaliat experienta mea cu Dexcom, Dex .
marți, 6 mai 2014
Greseli, gafe si alte cele
In cei trei ani si jumatate de diabet nici macar o singura zi nu a fost identica cu cealalta in privinta autocontrolului, de fiecare data trezindu-ma in fata a tot felul de decizii mici sau mari. Nu au lipsit nici greselile, gafele, problemele. Pe multe le-am si uitat, dar iata cateva mici lucruri care condimenteaza viata unei persoane cu diabet la bord:
Ideea acestei postari mi-a venit in urma cu doua zile cand m-am dus in hipermarchet cu euro in ideea de a-i schimba si a face cateva cumparaturi. La plecare sotul mi-a zis sa nu mai iau dulce cu mine pentru ca imi pot cumpara din magazin la nevoie. Urmarea cred ca e usor de ghicit... Era inchis automatul de schimbat valuta asa ca... Afara ploua cu gheata, oare? sau oricum torential foarte, iar eu patrulam prin magazinul devenit muzeu din lipsa banilor autohtoni. Bine ca nu am facut hipoglicemie, aveam 125. Dar daca faceam? Concluzia a fost clara, niciodata nu ma voi baza pe surse nesigure de dulce, voi lua cu mine ce imi trebuie. Ce-i in mana nu-i minciuna.
Tot in magazin, a doua zi dupa ce am reusit sa schimb banii, am vrut sa testez la un moment dat si cand am deschis gentuta glucometrului acesta era acoperit pur si simplu de multimea testelor folosite care au iesit din buzunarelul interior al acestuia. Iesise pana si servetelul plin de stropisori de sange de care ma sterg dupa testari. Concluzia : mai arunca si tu testele acelea folosite. Uneori mi s-au imprastiat si pe jos.
Ca tot veni vorba de magazin, hipermarket de fapt, in primul an de diabet, nu stiu de ce, am avut nevoie sa tratez o hipoglicemie la cumparaturi. Ori nu aveam suficient dulce la mine ori am poftit altceva. Cred ca prima varianta, dat fiind ca am optat pentru niste nu prea gustosi biscuiti populari. M-am gandit ca fiind vrac suma va fi scrisa pe punga si nu voi trisa cu nimic platind la casa. Decat sa ma duc cu un produs inceput, am preferat sa fie o punga de vrac pe care sa o innod dupa aceea.
Zis si facut. Doar ca nu am fost atenta sa ma dau mai intr-o parte. Asa ca nu stiu cum m-am trezit cu un ditamai body-guardul spunandu-mi ca nu am voie sa consum produse neplatite si daca vreau sa mananc sa merg cu el la casa , sa platesc si apoi pot sa imi termin cumparaturile. I-am explicat ca am diabet si am o hipoglicemie care daca nu e tratata imediat poate duce la coma.
Cand a auzit de cuvantul coma a dus telefonul la ureche si a intrebat daca sa cheme salvarea. I-am zis ca nu e nevoie, trebuie doar sa mananc din biscuiti si apoi imi trece si pot plati. La care el nu si nu, ca sa cheme salvarea sau sa merg cu el la casa. I-am explicat ca acele cateva minute conteaza, dar nimic. Eu m-am maniat tare in sinea mea, imi venea sa plang , iar simptomele hipoglicemiei cresteau. Pe vremea aceea eram foarte sensibila la 60, iar la 55 deja aveam palpitatii, transpiratii si tot alaiul de simptome.
Pana la urma m-am dus cu el tremurand de frustrare si hipoglicemie, am platit si apoi am mancat din insipizii biscuiti in timp ce dupa un raft careva bea de zor dintr-un iaurt de fructe pe care tare mi-e teama ca nu il platea dupa golire. Dar nu asta conteaza, cat faptul ca m-a durut inima de piatra a acelui om si nestiinta in ale diabetului. Acasa am ajuns cu glicemia de 240, pe care pe vremea aceea o faceam doar cand ma stresam. In rest nu prea depaseam 190, avand inca destul peptid C. Aceeasi concluzie ca la faza cu euro: dulce la purtator, eventual cu stampila pe el, proprietate client.
Altadata am testat in magazin si nu mi se oprise sangele din deget si atunci cand m-am uitat la o sunca vidata am mazgalit cu sange ambalajul acesteia. Iac. Sau cand m-am dus la casa am observat ca am pe un deget ditamai pata de sange uscat. M-am ferit sa nu se vada.
Altadata m-am dus la parintii mei in vizita, in alt cartier si am constatat ca aveam penul de rapida gol...
Sau am pus stramb capacelul acului de pen si s-a strambat acul nemaiavand dupa aceea cum sa mai injectez, eu fiind in oras. Si de unde sa iei ace de pen daca nu le ai cu tine? Nici acum nu iau ace cu mine dar, poate ar fi bine. Nu mai pun stramb capacul dar daca il scap pe jos in murdarie?
Ori m-am intepat cu acul de pen care a strapuns capacelul pus stramb , maama ce durere, aproape sub unghie m-am intepat.
Asta e tare: Cand m-am dus sa vad ce frigidere sunt la Media gallaxy tocmai la iesire cand mi-am pus geaca pe mine, s-a a auzit un fassssss si pe jos a plouat cu mult zahar. Aveam in buzunar zahar pus intr-un tub de vitamina C si nefiind pus bine capacul zaharul si-a facut loc printr-o capsa tip gaura decorativa de la buzunarul gecii. Nu a vazut nimeni, dar probabil ca nu si-au explicat ce cauta zaharul acela pe jos.
Odata am intrat in vorba cu o doamna din magazin care isi facea si ea cumparaturile. Discutia se lungise deja prea mult , copilul ma astepta acasa, si ca fapt divers i-am zis , bine, va las, mai ales ca ar fi bine sa testez glicemia, poate e mica. In momentul acela a zis bine, bine si aproape ca a fugit de langa mine, probabil pentru a nu fi nevoita sa imi dea primul ajutor. Nu i-am zis asta intentionat. Ca sa vezi....oamenii astia cu diabet, pot pica oricand.
Apropos de picat pe jos, odata plecam dintr-o vizita de la nasii mei si dupa ce am iesit din casa lor, m-am aplecat repede ca mi se dezlegase siretul. Nasa a intrebat panicata daca mi-e rau, i s-a parut ca am cazut. Nu ma vedea bine de sot. Ce de emotii pot crea ...
Emotii....Asta chiar a fost urat: Aveam un episod de hipoglicemie si pentru ca nu crestea glicemia in ciuda faptului ca luam dulce am iesit afara din casa si m-am dus la farmacie, ca daca pic sa fiu printre lume. eram singura acasa. Apucasem sa ii zic mamei mele la telefon ca scade glicemia. In graba am uitat sa iau telefonul dupa mine si parintii mei au sunat panicati in continuu. L-au sunat si pe sot care la randul lui a sunat....Cata panica am creat...Mi-am revenit, dar a trebuit apoi sa impac cativa oameni dragi suparati. Nu i-as dori nimanui sa fie in pielea lor.
Altadata am plecat la drum doar cu trei teste, de dimineata , urmand partea cea mai vulnerabila a zilei pentru hipoglicemii (in cazul meu), cea dinspre pranz si cu imposibilitatea de a simti hipoglicemiile . Culmea ca la intoarcere, dupa pranz, situatia a fost invers, aveam cele 100 de teste de pe reteta dar nu aveam glucometrul pentru ele la mine. Am facut pana la urma si o hipoglicemie serioasa in Lidl, unde am luat mult dulce si acasa aveam 136, adica a fost mica. De luat aminte, e bine sa ai si destule teste la tine.
Sau a uitat sotul rucsacul meu cu toate cele acasa. S-a intors dupa el , desigur.
Altadata eram in parc, singura cu copilul. Era si soare, faceam o tura de parc impingand la carut si in partea insorita si cu banci putine mi-a scazut glicemia. Am luat dulce. am mai luat dulce. Tot voia sa scada. Am gasit si o banca si s-a pus copilul sa urle ca voia glucoza mea. Eu voiam sa testez discret, el tipa in gura mare. Asa ca ii dadeam pe varful degetului glucoza, incercam sa il linistesc, testam si speram sa treaca pana termin tot dulcele pe care il aveam la mine. Pana la urma a crescut glicemia. Nu am nici o concluzie, e bine probabil sa ai muuuulte dulciuri la tine.
Da, e bine. Cand eram gravida in primul trimestru, fiind la tara, am avut ocazia sa salvez de la dospire un lighenas de fragi proaspeti culesi din padure. Dupa atatia fragi poate, a doua zi am trait o experienta interesanta:
Pe cand eram in sat cu parintii mei, dis de dimineata, glicemia a scazut rau. A fost nevoie de 100g de glucoza, luata treptat cu testari din cand in cand. Dupa nici o ora, iar mica, ceva gen 45. Glucoza nu mai e...S-a dus tata la masina pentru ca ramasese in masina inca o tableta de glucoza, pe care a zis mama ca nu strica sa fie una si in masina si sa fie mereu acolo. Dupa inca 50 g de glucoza, cu testari si emotii mi-a trecut. Fragii contin mult tanin. Taninul poate scadea considerabil glicemia. O fi asta? Deci chiar e bine sa ai foarte mult dulce la tine.
Altadata am facut un 43 afara iarna si am transpirat asa de rau ca totul era ud pe mine din cap pana in picioare. Oare ar fi bine sa ne luam si schimburi dupa noi? Acum nu mai transpir oricat de mica ar fi glicemia, din cauza ca nu mai reactioaneaza asa organismul meu la hipoglicemie.
Cand iesim din casa facem inventarul: glucometru? insulina rapida? teste? dulce ? suficient dulce? apa?si cele ale copilului, biberon, servetele etc.
Zilele trecute era sa imi sara inima din piept cand am vazut Lo pe ecranul glucometrului. Nu pusesem de fapt corect picatura de sange. Am repetat si era 85. Ce mai sperietura...Altadata eram inainte de inceperea unei cununii religioase si am testat inainte, aveam un Accu Chek atunci. 11, am ras , pentru ca stiam ca nu are cum. Am testat iar si era departe de asa ceva. S-a multumit glucometrul cu foarte putin sange, de obicei acesta dand eroare daca nu ii ajunge.
La coada la medicul diabetolog o doamna se mira cum de i-a iesit glicemia asa de mare, ca a mancat doar...doi covrigi. (or fi fost din aceia mari a cate 70Ch fiecare?)
De cate ori ma duc la oftalmolog, nu prea des, la jumatate de an pentru fund de ochi, asistenta care uita de mine, ma tot intreba cum de am avut curaj sa fac copil, nu ii transmit diabetul? Asta si cand eram gravida. Dureros...I-am explicat ca am tipul 1 si ca nu se transmite , ca e aproape la fel ca la mamele fara diabet. Ea tot insista ca nu e sigur, mai bine nu...Oare se transmite? Eu zic ca nu, sper.
Cand eram la nasii mei copiii s-au bulucit toti in jurul meu sa vada cum fac eu injectie in burta. Voiau si ei sa se testeze cu glucometrul, de abia am scapat.
Cand eram la spital , la depistare, am adormit cu castile in urechi ascultand muzica si m-am trezit tipand, stand in sezut la marginea patului si o asistenta ma intepa in deget sa imi ia glicemia de la ora 3 noaptea cum se obisnuia in spitalul respectiv. S-a speriat si ea. Nu reusise sa ma trezeasca pentruca nu o auzeam.
Nu imi mai amintesc acum, dar au fost destule lucruri amuzante sau nu. Voi mai reveni. Ma duc la culcare.
Ideea acestei postari mi-a venit in urma cu doua zile cand m-am dus in hipermarchet cu euro in ideea de a-i schimba si a face cateva cumparaturi. La plecare sotul mi-a zis sa nu mai iau dulce cu mine pentru ca imi pot cumpara din magazin la nevoie. Urmarea cred ca e usor de ghicit... Era inchis automatul de schimbat valuta asa ca... Afara ploua cu gheata, oare? sau oricum torential foarte, iar eu patrulam prin magazinul devenit muzeu din lipsa banilor autohtoni. Bine ca nu am facut hipoglicemie, aveam 125. Dar daca faceam? Concluzia a fost clara, niciodata nu ma voi baza pe surse nesigure de dulce, voi lua cu mine ce imi trebuie. Ce-i in mana nu-i minciuna.
Tot in magazin, a doua zi dupa ce am reusit sa schimb banii, am vrut sa testez la un moment dat si cand am deschis gentuta glucometrului acesta era acoperit pur si simplu de multimea testelor folosite care au iesit din buzunarelul interior al acestuia. Iesise pana si servetelul plin de stropisori de sange de care ma sterg dupa testari. Concluzia : mai arunca si tu testele acelea folosite. Uneori mi s-au imprastiat si pe jos.
Ca tot veni vorba de magazin, hipermarket de fapt, in primul an de diabet, nu stiu de ce, am avut nevoie sa tratez o hipoglicemie la cumparaturi. Ori nu aveam suficient dulce la mine ori am poftit altceva. Cred ca prima varianta, dat fiind ca am optat pentru niste nu prea gustosi biscuiti populari. M-am gandit ca fiind vrac suma va fi scrisa pe punga si nu voi trisa cu nimic platind la casa. Decat sa ma duc cu un produs inceput, am preferat sa fie o punga de vrac pe care sa o innod dupa aceea.
Zis si facut. Doar ca nu am fost atenta sa ma dau mai intr-o parte. Asa ca nu stiu cum m-am trezit cu un ditamai body-guardul spunandu-mi ca nu am voie sa consum produse neplatite si daca vreau sa mananc sa merg cu el la casa , sa platesc si apoi pot sa imi termin cumparaturile. I-am explicat ca am diabet si am o hipoglicemie care daca nu e tratata imediat poate duce la coma.
Cand a auzit de cuvantul coma a dus telefonul la ureche si a intrebat daca sa cheme salvarea. I-am zis ca nu e nevoie, trebuie doar sa mananc din biscuiti si apoi imi trece si pot plati. La care el nu si nu, ca sa cheme salvarea sau sa merg cu el la casa. I-am explicat ca acele cateva minute conteaza, dar nimic. Eu m-am maniat tare in sinea mea, imi venea sa plang , iar simptomele hipoglicemiei cresteau. Pe vremea aceea eram foarte sensibila la 60, iar la 55 deja aveam palpitatii, transpiratii si tot alaiul de simptome.
Pana la urma m-am dus cu el tremurand de frustrare si hipoglicemie, am platit si apoi am mancat din insipizii biscuiti in timp ce dupa un raft careva bea de zor dintr-un iaurt de fructe pe care tare mi-e teama ca nu il platea dupa golire. Dar nu asta conteaza, cat faptul ca m-a durut inima de piatra a acelui om si nestiinta in ale diabetului. Acasa am ajuns cu glicemia de 240, pe care pe vremea aceea o faceam doar cand ma stresam. In rest nu prea depaseam 190, avand inca destul peptid C. Aceeasi concluzie ca la faza cu euro: dulce la purtator, eventual cu stampila pe el, proprietate client.
Altadata am testat in magazin si nu mi se oprise sangele din deget si atunci cand m-am uitat la o sunca vidata am mazgalit cu sange ambalajul acesteia. Iac. Sau cand m-am dus la casa am observat ca am pe un deget ditamai pata de sange uscat. M-am ferit sa nu se vada.
Altadata m-am dus la parintii mei in vizita, in alt cartier si am constatat ca aveam penul de rapida gol...
Sau am pus stramb capacelul acului de pen si s-a strambat acul nemaiavand dupa aceea cum sa mai injectez, eu fiind in oras. Si de unde sa iei ace de pen daca nu le ai cu tine? Nici acum nu iau ace cu mine dar, poate ar fi bine. Nu mai pun stramb capacul dar daca il scap pe jos in murdarie?
Ori m-am intepat cu acul de pen care a strapuns capacelul pus stramb , maama ce durere, aproape sub unghie m-am intepat.
Asta e tare: Cand m-am dus sa vad ce frigidere sunt la Media gallaxy tocmai la iesire cand mi-am pus geaca pe mine, s-a a auzit un fassssss si pe jos a plouat cu mult zahar. Aveam in buzunar zahar pus intr-un tub de vitamina C si nefiind pus bine capacul zaharul si-a facut loc printr-o capsa tip gaura decorativa de la buzunarul gecii. Nu a vazut nimeni, dar probabil ca nu si-au explicat ce cauta zaharul acela pe jos.
Odata am intrat in vorba cu o doamna din magazin care isi facea si ea cumparaturile. Discutia se lungise deja prea mult , copilul ma astepta acasa, si ca fapt divers i-am zis , bine, va las, mai ales ca ar fi bine sa testez glicemia, poate e mica. In momentul acela a zis bine, bine si aproape ca a fugit de langa mine, probabil pentru a nu fi nevoita sa imi dea primul ajutor. Nu i-am zis asta intentionat. Ca sa vezi....oamenii astia cu diabet, pot pica oricand.
Apropos de picat pe jos, odata plecam dintr-o vizita de la nasii mei si dupa ce am iesit din casa lor, m-am aplecat repede ca mi se dezlegase siretul. Nasa a intrebat panicata daca mi-e rau, i s-a parut ca am cazut. Nu ma vedea bine de sot. Ce de emotii pot crea ...
Emotii....Asta chiar a fost urat: Aveam un episod de hipoglicemie si pentru ca nu crestea glicemia in ciuda faptului ca luam dulce am iesit afara din casa si m-am dus la farmacie, ca daca pic sa fiu printre lume. eram singura acasa. Apucasem sa ii zic mamei mele la telefon ca scade glicemia. In graba am uitat sa iau telefonul dupa mine si parintii mei au sunat panicati in continuu. L-au sunat si pe sot care la randul lui a sunat....Cata panica am creat...Mi-am revenit, dar a trebuit apoi sa impac cativa oameni dragi suparati. Nu i-as dori nimanui sa fie in pielea lor.
Altadata am plecat la drum doar cu trei teste, de dimineata , urmand partea cea mai vulnerabila a zilei pentru hipoglicemii (in cazul meu), cea dinspre pranz si cu imposibilitatea de a simti hipoglicemiile . Culmea ca la intoarcere, dupa pranz, situatia a fost invers, aveam cele 100 de teste de pe reteta dar nu aveam glucometrul pentru ele la mine. Am facut pana la urma si o hipoglicemie serioasa in Lidl, unde am luat mult dulce si acasa aveam 136, adica a fost mica. De luat aminte, e bine sa ai si destule teste la tine.
Sau a uitat sotul rucsacul meu cu toate cele acasa. S-a intors dupa el , desigur.
Altadata eram in parc, singura cu copilul. Era si soare, faceam o tura de parc impingand la carut si in partea insorita si cu banci putine mi-a scazut glicemia. Am luat dulce. am mai luat dulce. Tot voia sa scada. Am gasit si o banca si s-a pus copilul sa urle ca voia glucoza mea. Eu voiam sa testez discret, el tipa in gura mare. Asa ca ii dadeam pe varful degetului glucoza, incercam sa il linistesc, testam si speram sa treaca pana termin tot dulcele pe care il aveam la mine. Pana la urma a crescut glicemia. Nu am nici o concluzie, e bine probabil sa ai muuuulte dulciuri la tine.
Da, e bine. Cand eram gravida in primul trimestru, fiind la tara, am avut ocazia sa salvez de la dospire un lighenas de fragi proaspeti culesi din padure. Dupa atatia fragi poate, a doua zi am trait o experienta interesanta:
Pe cand eram in sat cu parintii mei, dis de dimineata, glicemia a scazut rau. A fost nevoie de 100g de glucoza, luata treptat cu testari din cand in cand. Dupa nici o ora, iar mica, ceva gen 45. Glucoza nu mai e...S-a dus tata la masina pentru ca ramasese in masina inca o tableta de glucoza, pe care a zis mama ca nu strica sa fie una si in masina si sa fie mereu acolo. Dupa inca 50 g de glucoza, cu testari si emotii mi-a trecut. Fragii contin mult tanin. Taninul poate scadea considerabil glicemia. O fi asta? Deci chiar e bine sa ai foarte mult dulce la tine.
Altadata am facut un 43 afara iarna si am transpirat asa de rau ca totul era ud pe mine din cap pana in picioare. Oare ar fi bine sa ne luam si schimburi dupa noi? Acum nu mai transpir oricat de mica ar fi glicemia, din cauza ca nu mai reactioaneaza asa organismul meu la hipoglicemie.
Cand iesim din casa facem inventarul: glucometru? insulina rapida? teste? dulce ? suficient dulce? apa?si cele ale copilului, biberon, servetele etc.
Zilele trecute era sa imi sara inima din piept cand am vazut Lo pe ecranul glucometrului. Nu pusesem de fapt corect picatura de sange. Am repetat si era 85. Ce mai sperietura...Altadata eram inainte de inceperea unei cununii religioase si am testat inainte, aveam un Accu Chek atunci. 11, am ras , pentru ca stiam ca nu are cum. Am testat iar si era departe de asa ceva. S-a multumit glucometrul cu foarte putin sange, de obicei acesta dand eroare daca nu ii ajunge.
La coada la medicul diabetolog o doamna se mira cum de i-a iesit glicemia asa de mare, ca a mancat doar...doi covrigi. (or fi fost din aceia mari a cate 70Ch fiecare?)
De cate ori ma duc la oftalmolog, nu prea des, la jumatate de an pentru fund de ochi, asistenta care uita de mine, ma tot intreba cum de am avut curaj sa fac copil, nu ii transmit diabetul? Asta si cand eram gravida. Dureros...I-am explicat ca am tipul 1 si ca nu se transmite , ca e aproape la fel ca la mamele fara diabet. Ea tot insista ca nu e sigur, mai bine nu...Oare se transmite? Eu zic ca nu, sper.
Cand eram la nasii mei copiii s-au bulucit toti in jurul meu sa vada cum fac eu injectie in burta. Voiau si ei sa se testeze cu glucometrul, de abia am scapat.
Cand eram la spital , la depistare, am adormit cu castile in urechi ascultand muzica si m-am trezit tipand, stand in sezut la marginea patului si o asistenta ma intepa in deget sa imi ia glicemia de la ora 3 noaptea cum se obisnuia in spitalul respectiv. S-a speriat si ea. Nu reusise sa ma trezeasca pentruca nu o auzeam.
Nu imi mai amintesc acum, dar au fost destule lucruri amuzante sau nu. Voi mai reveni. Ma duc la culcare.
duminică, 4 mai 2014
Un Sfant care vindeca diabetul
In putinele momente in care am citit viata vreunui Sfant am cautat oarecum indoielnica minunea tamaduirii de diabet. Am gasit tot felul de minuni: vindecari de cancer, de paralizie, boli de ochi , de stomac dar nu am gasit si vreo istorisire a vindecarii de diabet.
Ce e drept nu am citit suficient de mult, dar aceasta era situatia, ca nu am gasit nimic si m-am consolat ca diabetul este un must have, de care nu mai scapi . Cred ca orice vindecare e posibila, insa in adancul meu am convingerea involuntara ca diabetul isi are rostul sau si ca nimic nu e intamplator.
Cel putin mie diabetul mi-a folosit enorm, crutandu-ma de anumite probleme cu anumite persoane, care ma inconjurasera teribil la vremea respectiva. Asta a fost. Si viata e un pic mai organizata . Si alimentatia mai atenta. Nu se bucura nimeni ca are diabet, insa exista si cateva aspecte pozitive in a-l avea, aspecte care ajuta la mentinerea optimismului.
Apropos de aceasta am observat pe vloguri, pe You tube, ca multi diabetici sunt plini de optimism si voiosie dar in acelasi timp nu mi-a scapat faptul ca poarta cumva in adanc o imensa durere acoperita de bucuria pe care o emana ei. Nu poti fi niciodata fericit ca ai diabet, dar te poti simti un invingator, poti spera si poti pana la urma sa fi om ca toti oamenii sanatosi si sa realizezi ce doresti in viata, insa cu un efort mare, care te face puternic si victorios.
Ei bine, sa ma intorc la subiect.
Cred ca pe Sfantul Efrem( sarbatorit in fiecare an pe data de 5 mai), caci despre el e vorba, l-am cunoscut inainte de a face diabet. De la cineva care se vindecase de o problema la coloana cu ajutorul sau. Apoi cu alta ocazie am primit o carte cu viata,, minunile si acatistul sau. M-a cutremurat multimea suferintelor prin care a trecut acest Sfant Mucenic. Iata aici un link unde e povestita foarte pe scurt viata sa:Viata si icoana Sf Efrem cel Nou-5 mai
I-am cerut ocazional ajutorul si treptat am dobandit multa incredere in el. Am luat cu mine o iconita a lui cand am nascut si m-a ajutat sa nasc usor si in mai putin de o ora. Si natural pentru ca tare m-am temut sa nu se ajunga la cezariana. Copilasul s-a nascut la ora 9 dimineata , ora la care Sfantul s-a nascut pentru vesnicie prin mucenicie.
Pe cand eram la tara si coplesita de niste glicemii mari care nu se mai terminau, in urma cu un an, am inceput sa citesc Acatistul Sfantului Efrem, pe care de mult timp il uitasem si mi s-au inlacrimat ochii cand am ajuns la randul Bucura-te , cel ce ai vindecat boala diabetului!.Sunt doua variante ale Acatistului si in unul dintre ele apare acest rand. Nu am indraznit sa ii cer totusi vindecare, dar mereu ii cer glicemii bune. Mereu, e mult spus, pentru ca imi amintesc de Sfant de abia cand dau iar de glicemii mari.
Dupa ce m-am intors la Bucuresti, in septembrie, glicemiile au fost atat de bune cum nu au fost nici in primul an de diabet, incat as fi crezut ca pancreasul meu s-a mai inzdravenit.
Binenteles ca am uitat iar sa ii mai cer ajutorul si de abia in ianuarie dupa o perioada foarte lunga de hiperglicemii , dar mai ales dupa o hipoglicemie de 26 care m-a facut sa am o fobie de a nu face astfel de hipo i-am cerut iar ajutorul citindu-i Acatistul si efectul s-a cunoscut de a doua zi. Timp de doua luni nu am cunoscut nici hipo nici hiper, poate doar ocazional cate un hiper. In plus nu mai aveam deloc frica hipoglicemiilor. Si iar am uitat de el, si iar am inceput sa fac hiperglicemii.
Intr-o dimineata insa am inceput sa am glicemii foarte bune si ma tot gandeam ce am mancat, cum de. Pana cand m-a sunat o cunostinta care printre altele mi-a spus ca in urma cu o seara a citit Acatistul Sfantului Efrem si s-a gandit si la mine. Am fost coplesita de dragostea Sfantului si fata de uituci...
Necesarul de bazala nu numai ca mi-a revenit de la 12 la normal-10u , dar dupa un timp a ajuns chiar la 9 u.
In continuare ii cer (cand imi amintesc...) glicemii bune. Nu pot sa ii cer vindecare. Insa i-am cerut si multe alte lucruri: armonia in familie intr-o perioada cand ieseau tot timpul scantei, ajutor la operatia de cancer pentru tatal meu ( in iulie anul trecut a fost operat de cap de pancreas, a doua operatie ca dificultate dupa transplantul de ficat, zicea medicul care l-a operat), si am indraznit sa ii cer ...un CGM care este pe drum si tare sunt curioasa daca nu cumva vine chiar maine, 5 mai cand e ziua lui de praznuire.
Tatal meu a fost bine dupa operatia care a durat 5 ore. Nu si-a pierdut pofta de mancare cum se intampla de obicei dupa asa ceva, nu a capatat scaune diareice, iar lipaza are valoarea ca la un om sanatos. Markerii tumorali au iesit negativi la 3 luni de la operatie si mai vedem la controlul de la alte 6 luni. Avem emotii... Inca nu a facut chemioterapie. Aceasta operatie e printre cele cu sansele cele mai mici de supravietuire, cancerul de cap de pancreas fiind extrem de galopant. In afara de aceasta dintre cele 10% dintre cazuri care sunt operabile un alt mic procent revine celor care de fapt pot fi operati, restul sunt inchisi la loc fara succes. Iar din cei deja operati multi mor in primele trei luni. Nu vreau sa ma laud si sper din tot sufletul sa se intample in continuare o minune cu tatal meu. Pe 8 iulie se face un an de la operatie. Toamna trecuta tatal meu a taiat deja lemne, a prasit in primavara aceasta si in continuare... mila lui Dumnezeu si ajutorul Sfantului Efrem.
Poate nu era locul sa povestesc si acesta aici dar e o minune care m-a coplesit enorm si mi-a dat sentimentul minunat de siguranta si ocrotire pe care un Sfant o poate darui. Si e legata tot de pancreas :)
Sfinte Mucenice Efrem daruieste glicemii bune tuturor care au diabet!
P.S: Sfantul Mare Mucenic Efrem si-a sfarsit viata pamanteasca prin mucenicie pe data de 5 mai 1426, la varsta de 42 de ani dupa ce fusese deja chinuit timp de 8 luni de catre pagani. Sfintele lui moaste se afla in Grecia.
Ce e drept nu am citit suficient de mult, dar aceasta era situatia, ca nu am gasit nimic si m-am consolat ca diabetul este un must have, de care nu mai scapi . Cred ca orice vindecare e posibila, insa in adancul meu am convingerea involuntara ca diabetul isi are rostul sau si ca nimic nu e intamplator.
Cel putin mie diabetul mi-a folosit enorm, crutandu-ma de anumite probleme cu anumite persoane, care ma inconjurasera teribil la vremea respectiva. Asta a fost. Si viata e un pic mai organizata . Si alimentatia mai atenta. Nu se bucura nimeni ca are diabet, insa exista si cateva aspecte pozitive in a-l avea, aspecte care ajuta la mentinerea optimismului.
Apropos de aceasta am observat pe vloguri, pe You tube, ca multi diabetici sunt plini de optimism si voiosie dar in acelasi timp nu mi-a scapat faptul ca poarta cumva in adanc o imensa durere acoperita de bucuria pe care o emana ei. Nu poti fi niciodata fericit ca ai diabet, dar te poti simti un invingator, poti spera si poti pana la urma sa fi om ca toti oamenii sanatosi si sa realizezi ce doresti in viata, insa cu un efort mare, care te face puternic si victorios.
Ei bine, sa ma intorc la subiect.
Cred ca pe Sfantul Efrem( sarbatorit in fiecare an pe data de 5 mai), caci despre el e vorba, l-am cunoscut inainte de a face diabet. De la cineva care se vindecase de o problema la coloana cu ajutorul sau. Apoi cu alta ocazie am primit o carte cu viata,, minunile si acatistul sau. M-a cutremurat multimea suferintelor prin care a trecut acest Sfant Mucenic. Iata aici un link unde e povestita foarte pe scurt viata sa:Viata si icoana Sf Efrem cel Nou-5 mai
I-am cerut ocazional ajutorul si treptat am dobandit multa incredere in el. Am luat cu mine o iconita a lui cand am nascut si m-a ajutat sa nasc usor si in mai putin de o ora. Si natural pentru ca tare m-am temut sa nu se ajunga la cezariana. Copilasul s-a nascut la ora 9 dimineata , ora la care Sfantul s-a nascut pentru vesnicie prin mucenicie.
Pe cand eram la tara si coplesita de niste glicemii mari care nu se mai terminau, in urma cu un an, am inceput sa citesc Acatistul Sfantului Efrem, pe care de mult timp il uitasem si mi s-au inlacrimat ochii cand am ajuns la randul Bucura-te , cel ce ai vindecat boala diabetului!.Sunt doua variante ale Acatistului si in unul dintre ele apare acest rand. Nu am indraznit sa ii cer totusi vindecare, dar mereu ii cer glicemii bune. Mereu, e mult spus, pentru ca imi amintesc de Sfant de abia cand dau iar de glicemii mari.
Dupa ce m-am intors la Bucuresti, in septembrie, glicemiile au fost atat de bune cum nu au fost nici in primul an de diabet, incat as fi crezut ca pancreasul meu s-a mai inzdravenit.
Binenteles ca am uitat iar sa ii mai cer ajutorul si de abia in ianuarie dupa o perioada foarte lunga de hiperglicemii , dar mai ales dupa o hipoglicemie de 26 care m-a facut sa am o fobie de a nu face astfel de hipo i-am cerut iar ajutorul citindu-i Acatistul si efectul s-a cunoscut de a doua zi. Timp de doua luni nu am cunoscut nici hipo nici hiper, poate doar ocazional cate un hiper. In plus nu mai aveam deloc frica hipoglicemiilor. Si iar am uitat de el, si iar am inceput sa fac hiperglicemii.
Intr-o dimineata insa am inceput sa am glicemii foarte bune si ma tot gandeam ce am mancat, cum de. Pana cand m-a sunat o cunostinta care printre altele mi-a spus ca in urma cu o seara a citit Acatistul Sfantului Efrem si s-a gandit si la mine. Am fost coplesita de dragostea Sfantului si fata de uituci...
Necesarul de bazala nu numai ca mi-a revenit de la 12 la normal-10u , dar dupa un timp a ajuns chiar la 9 u.
In continuare ii cer (cand imi amintesc...) glicemii bune. Nu pot sa ii cer vindecare. Insa i-am cerut si multe alte lucruri: armonia in familie intr-o perioada cand ieseau tot timpul scantei, ajutor la operatia de cancer pentru tatal meu ( in iulie anul trecut a fost operat de cap de pancreas, a doua operatie ca dificultate dupa transplantul de ficat, zicea medicul care l-a operat), si am indraznit sa ii cer ...un CGM care este pe drum si tare sunt curioasa daca nu cumva vine chiar maine, 5 mai cand e ziua lui de praznuire.
Tatal meu a fost bine dupa operatia care a durat 5 ore. Nu si-a pierdut pofta de mancare cum se intampla de obicei dupa asa ceva, nu a capatat scaune diareice, iar lipaza are valoarea ca la un om sanatos. Markerii tumorali au iesit negativi la 3 luni de la operatie si mai vedem la controlul de la alte 6 luni. Avem emotii... Inca nu a facut chemioterapie. Aceasta operatie e printre cele cu sansele cele mai mici de supravietuire, cancerul de cap de pancreas fiind extrem de galopant. In afara de aceasta dintre cele 10% dintre cazuri care sunt operabile un alt mic procent revine celor care de fapt pot fi operati, restul sunt inchisi la loc fara succes. Iar din cei deja operati multi mor in primele trei luni. Nu vreau sa ma laud si sper din tot sufletul sa se intample in continuare o minune cu tatal meu. Pe 8 iulie se face un an de la operatie. Toamna trecuta tatal meu a taiat deja lemne, a prasit in primavara aceasta si in continuare... mila lui Dumnezeu si ajutorul Sfantului Efrem.
Poate nu era locul sa povestesc si acesta aici dar e o minune care m-a coplesit enorm si mi-a dat sentimentul minunat de siguranta si ocrotire pe care un Sfant o poate darui. Si e legata tot de pancreas :)
Sfinte Mucenice Efrem daruieste glicemii bune tuturor care au diabet!
P.S: Sfantul Mare Mucenic Efrem si-a sfarsit viata pamanteasca prin mucenicie pe data de 5 mai 1426, la varsta de 42 de ani dupa ce fusese deja chinuit timp de 8 luni de catre pagani. Sfintele lui moaste se afla in Grecia.
sâmbătă, 3 mai 2014
Tintele glicemice
Tintele glicemice sunt ca un fel de norma in lucrul cu diabetul. Ne propunem o tinta, o anumita glicata, anumite valori ale glicemiei in anumite momente ale zilei.
De obicei aceste tinte se stabilesc impreuna cu medicul diabetolog pentru ca e foarte important sa se evalueze raportul riscuri -beneficii.
Astfel, pentru copii, tintele sunt mai ridicate din cauza riscului de hipoglicemie, care la varste mici , pana in 6 ani pot lasa sechele grave. De asemnea copii mici nu pot recunoaste sau descrie semnele unei hipoglicemii. Oscilatiile hormonale precum si episoadele de infectii virale sau alte boli fac foarte dificila stabilirea exacta a dozelor de insulina, care pot oscila mult de la o zi la alta. De aceea tintele sunt mai lejere. Treptat insa, pe masura ce copilul creste se incearca o glicata mai mica, din aproape in aproape. Nu stiu exact aceste valori, asa ca mai bine tac. Sunt insa parinti in alte tari care reusesc sa obtina un 7-6,5 pentru copii lor ( cu CGM, pompa, teste, calcule).
O alta grupa de varsta cu tinte lejere sunt varstnicii , mai ales cei care au deja complicatii cardiovasculare sau renale sau persoanele care iau medicamente a caror actiune fac imposibila recunoasterea hipoglicemiei. De exemplu medicul poate recomanda o glicata de cel putin 8, depinde de la caz la caz.
Din pacate un alt motiv care obliga la tinte glicemice lejere este lipsa posibilitatii de testare deasa, mai ales daca persoana in cauza nu mai reuseste sa perceapa hipoglicemiile.
De obicei o glicata de 6,5 e considerata buna si sigura(?) daca exista asa ceva, cu conditia sa nu fie media unor extreme glicemice...
Cand se incearca o glicata sub 6,5 riscul de hipoglicemie devine tot mai prezent, insa nu este o amenintare atata timp cat cunoastem parametrii si uneltele cu care lucram:
In timpul sarcinii viitoarea mamica are si sarcina de a fi in niste tinte glicemice cumplit de bune. Ceva sub 6 in primul trimestru si sub 6,5 in restul timpului pana la nastere.
Glicatele peste 9 sunt clar citotoxice...adica ne afecteaza grav celulele corpului. Glicarea pe care o vedem la analiza sangelui e valabila si pentru celelalte proteine din corpul nostru, cu cat suntem mai glicati cu atat e mai grav....
Valoarea glicatei testata din vena e mai precisa decat cea luata cu aparatul asemanator glucometrului cu rezultat pe loc, cu testare din sange capilar. Cand m-am internat la depistare am avut 10,07 din vena si 9,6 parca din deget. aceasta nu neaparat datorita aparatului ci datorita faptului ca sangele venos reflecta mai exact nivelul glicemiei si glicatei.
In rest e bine sa avem fiecare o glicata cat mai buna, de calitate, adica fara hipo- hiperglicemii mari. Un mare ajutor este CGM-ul care prin afisarea trendurilor glicemice ne ajuta sa ajustam dozele si sa evitam hipo -hiperglicemiile. De asemenea e un mare ajutor pentru cei care nu mai pot percepe hipoglicemiile.
Putem incepe cu pasi mici sa tintim spre o glicata cat mai mica, tatonand din aproape in aproape , evitand mai ales hipoglicemiile grave si hiperglicemiile peste 180. Astfel ne va intra in fire autocontrolul si vom invata pe parcurs diferite trucuri si nu in ultimul rand ne vom cunoaste pe noi insine si diabetul nostru.
Este o lupta care trebuie dusa cu drag, fara incrancenare , dar cu muulta ambitie si vointa. Cu mult sprijin din partea medicului si a celor dragi. Cu orice mijloc legal care aduce glicemii bune.
Este bine ca persoanele care au glicate mari, peste 8, sa nu scada mai mult de o unitate glicata de la un trimestru la altul pentru a evita riscul aparitiei retinopatiei sau a afectarii renale. Vasele mici de sange ale retinei si rinichii nostri nu indragesc glicemiile mari dar mai ales diferentele mari si bruste ale valorilor glicemiei. (ceva de genul 45-300-60-200mg/dl sau o perioada cu scadere brusca la valori mici, normale de fapt ale glicemiei, dupa una foarte foarte lunga de hiperglicemii.
Aceasta ar insemna ca pentru inceput sa se incerce o medie a glicemiei cu 30mg/dl mai mica decat de obicei. Si tot asa pana se ajunge la glicata dorita si discutata cu medicul...
Pe CGM diabetul nostru e chiar in tinte. Pe ecranul Dexcomului G 4 sunt doua linii punctate intre care diabetul trebuie sa se desfasoare cu Dexcomul cu ochii pe el. Linii care la cei mai ambitiosi ajung sa contureze un fagas foarte stramt, sa zicem 70-140mg/dl. Si de cate ori diabetul paseste peste linie sau incearca numai Dexcomul tipa. Beep-beep!!! si bine ar fi sa nu i se inchida gura, ci sa se rezolve problema.
Si uite asa te alegi cu un diabet dresat.
De obicei aceste tinte se stabilesc impreuna cu medicul diabetolog pentru ca e foarte important sa se evalueze raportul riscuri -beneficii.
Astfel, pentru copii, tintele sunt mai ridicate din cauza riscului de hipoglicemie, care la varste mici , pana in 6 ani pot lasa sechele grave. De asemnea copii mici nu pot recunoaste sau descrie semnele unei hipoglicemii. Oscilatiile hormonale precum si episoadele de infectii virale sau alte boli fac foarte dificila stabilirea exacta a dozelor de insulina, care pot oscila mult de la o zi la alta. De aceea tintele sunt mai lejere. Treptat insa, pe masura ce copilul creste se incearca o glicata mai mica, din aproape in aproape. Nu stiu exact aceste valori, asa ca mai bine tac. Sunt insa parinti in alte tari care reusesc sa obtina un 7-6,5 pentru copii lor ( cu CGM, pompa, teste, calcule).
O alta grupa de varsta cu tinte lejere sunt varstnicii , mai ales cei care au deja complicatii cardiovasculare sau renale sau persoanele care iau medicamente a caror actiune fac imposibila recunoasterea hipoglicemiei. De exemplu medicul poate recomanda o glicata de cel putin 8, depinde de la caz la caz.
Din pacate un alt motiv care obliga la tinte glicemice lejere este lipsa posibilitatii de testare deasa, mai ales daca persoana in cauza nu mai reuseste sa perceapa hipoglicemiile.
De obicei o glicata de 6,5 e considerata buna si sigura(?) daca exista asa ceva, cu conditia sa nu fie media unor extreme glicemice...
Cand se incearca o glicata sub 6,5 riscul de hipoglicemie devine tot mai prezent, insa nu este o amenintare atata timp cat cunoastem parametrii si uneltele cu care lucram:
- numarul corect de carbohidrati din alimente ,
- efectul indicelui glicemic asupra timpului de digestie a combinatiei de alimente si implicit a absorbtiei carbohidratilor din acestea,
- impactul efortului fizic asupra glicemiilor si ajustarea dozelor de insulina pe masura efortului depus ori suplimentarea numarului de carbohidrati,
- modul in care reactionam glicemic in diferite situatii,
- modul in care actioneaza insulinele pe care le folosim ( timp de actiune, cand intra in actiune, cand isi au varful si cat dureaza, cat ne scad glicemia in functie de momentul zilei s.a.)
- cand si cum se aplica o corectie de insulina rapida
- orele potrivite pentru masa si injectie
- cu cat ne creste glicemia o anumita cantitate de carbohidrati rapizi, si alte aspecte.
In timpul sarcinii viitoarea mamica are si sarcina de a fi in niste tinte glicemice cumplit de bune. Ceva sub 6 in primul trimestru si sub 6,5 in restul timpului pana la nastere.
Glicatele peste 9 sunt clar citotoxice...adica ne afecteaza grav celulele corpului. Glicarea pe care o vedem la analiza sangelui e valabila si pentru celelalte proteine din corpul nostru, cu cat suntem mai glicati cu atat e mai grav....
Valoarea glicatei testata din vena e mai precisa decat cea luata cu aparatul asemanator glucometrului cu rezultat pe loc, cu testare din sange capilar. Cand m-am internat la depistare am avut 10,07 din vena si 9,6 parca din deget. aceasta nu neaparat datorita aparatului ci datorita faptului ca sangele venos reflecta mai exact nivelul glicemiei si glicatei.
In rest e bine sa avem fiecare o glicata cat mai buna, de calitate, adica fara hipo- hiperglicemii mari. Un mare ajutor este CGM-ul care prin afisarea trendurilor glicemice ne ajuta sa ajustam dozele si sa evitam hipo -hiperglicemiile. De asemenea e un mare ajutor pentru cei care nu mai pot percepe hipoglicemiile.
Putem incepe cu pasi mici sa tintim spre o glicata cat mai mica, tatonand din aproape in aproape , evitand mai ales hipoglicemiile grave si hiperglicemiile peste 180. Astfel ne va intra in fire autocontrolul si vom invata pe parcurs diferite trucuri si nu in ultimul rand ne vom cunoaste pe noi insine si diabetul nostru.
Este o lupta care trebuie dusa cu drag, fara incrancenare , dar cu muulta ambitie si vointa. Cu mult sprijin din partea medicului si a celor dragi. Cu orice mijloc legal care aduce glicemii bune.
Este bine ca persoanele care au glicate mari, peste 8, sa nu scada mai mult de o unitate glicata de la un trimestru la altul pentru a evita riscul aparitiei retinopatiei sau a afectarii renale. Vasele mici de sange ale retinei si rinichii nostri nu indragesc glicemiile mari dar mai ales diferentele mari si bruste ale valorilor glicemiei. (ceva de genul 45-300-60-200mg/dl sau o perioada cu scadere brusca la valori mici, normale de fapt ale glicemiei, dupa una foarte foarte lunga de hiperglicemii.
Aceasta ar insemna ca pentru inceput sa se incerce o medie a glicemiei cu 30mg/dl mai mica decat de obicei. Si tot asa pana se ajunge la glicata dorita si discutata cu medicul...
Pe CGM diabetul nostru e chiar in tinte. Pe ecranul Dexcomului G 4 sunt doua linii punctate intre care diabetul trebuie sa se desfasoare cu Dexcomul cu ochii pe el. Linii care la cei mai ambitiosi ajung sa contureze un fagas foarte stramt, sa zicem 70-140mg/dl. Si de cate ori diabetul paseste peste linie sau incearca numai Dexcomul tipa. Beep-beep!!! si bine ar fi sa nu i se inchida gura, ci sa se rezolve problema.
Si uite asa te alegi cu un diabet dresat.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)